• Punct de lucru: Str. Unirii, nr. 30, Craiova, jud. Dolj

  • contact@mareadecristal.ro

  • +40 722 829 999

Serviciile firmei noastre au ca principal scop prevenirea obezităţii și îmbunătăţirea aspectului fizic. În acest context, teoretic, serviciile firmei noastre se adresează tuturor persoanelor care au un exces de greutate, și alte probleme corelate acestei probleme principale: stres, insomnie, oboseală frecventă, somatizări ale aparatului digetstiv, și altele, dar și celor care vor să îşi îmbunătăţească aspectul fizic..
Conform analizei situației realizată cu ocazia Zilei Europene împotriva obezității de către Institutul Național de Sănătate Publică, Centrul Național de Evaluare și promovare a stării de sănătate, Centrul Regional de sănătate publică Sibiu și Guvernul României, au rezultat câteva aspecte care caracterizează starea de fapt în privința obezității: 

- Supragreutatea și obezitatea reprezintă al cincilea risc de decese la nivel global, cel puțin 2,8 milioane de adulți mor în fiecare an ca urmare a faptului că au greutatea peste limitele normale; 

- Supragreutatea și obezitatea sunt responsabile de peste 44% dintre problemele cauzate de diabet, peste 23% dintre cele provocate de bolile ischemice cardiace și de 7-41% dintre problemele cauzate de anumite forme de cancer;
- Creșterea timpului petrecut în fața computerelor, a televizorului și a jocurilor video este un factor semnificativ în creșterea obezității la nivel global.
Un studiu publicat în 2012 de Institutul Milken arată că pentru fiecare creștere de 10% investiții în tehnologia de informații se înregistrează o creștere de 1% a ratei obezității;
- Determinanții care favorizează răspândirea obezității sunt multipli, printre cei mai importanți sunt enumerați:
obiceiurile alimentare nesănătoase, factorii neuropsihici, modificări ale activității glandelor endocrine, factorii ereditari;
- Obezitatea a avut un trend ascendent în România de când a început să raporteze această afecțiune.
Asociația Internațională de Studiu a Obezității a încadrat România în grupa țărilor europene cu proporția obezității cuprinsă între 15-19,9% pentru perioada 1995 – 1999, proporția 20 – 24,5% pentru perioada 2000 – 2008;
- Prevalența supragreutății la copiii de 8 ani din România este de 15% iar prevalența obezității la total populație este de 11,6%;
- Cel mai mare procent de copii obezi s-a înregistrat în mediul urban (13,15%), urmat de cel din mediul rural (10,18%);
- În România au fost înregistrați factori care favorizează apariția bolilor cardiovasculare și a cancerului, printre care și obiceiurile alimentare deficitare.
Printre cei mai importanți factori de risc și proporția lor (% din totalul deceselor), se numără și IMC (indicele de masă corporală) ridicat (13,9%), alcool (12,4%), aport scăzut de fructe și legume (7,1%) și inactivitate fizică (6,6%).